Cafeneaua consumatorului

O nuntă face cât un PIB

Organizarea unei nunți ca la carte poate fi o activitate destul de costisitoare, care solicită cunoștințe economice, abilități sociale și o minte foarte clară. Trebuie să te pricepi la calcule economice, să știi să negociezi oferte avantajoase, să știi pe cine te bazezi când faci invitațiile dar, în primul rând, trebuie să știi cu cine te căsătorești.

Dar când ești prințul Harry al Marii Britanii și te căsătorești, pe 19 mai 2018 cu o frumoasă actriță americană pe nume Meghan Markle, nunta poate deveni o afacere națională care va aduce milioane de euro bugetului național. Cum? Prin vânzarea de obiecte personalizate, prin oferirea de cazare turiștilor veniți cu această ocazie, prin organizarea de petreceri în cinstea evenimentului și prin beneficiul imens de imagine pe care Regatul Unit preconizează că îl va obține în urma fericitului eveniment.

Cifrele amețitoare care se vehiculează în jurul acestei nunți fac mai mult decât PIB-ul unei țărișoare precum Kiribati, care are un PIB de 165,8 milioane de dolari americani. Dar este mult mai mic decât PIB-ul României, spre exemplu, care are o valoare de 187,7 miliarde de dolari americani.

Nunțile membrilor Casei Regale a Marii Britanii au fost atent speculate de presă și de analiștii economici, iar frumusețea soțiilor prinților William și Harry justifică amploarea petrecerilor organizate. Atât William, cât și Harry au ales soții foarte frumoase, educate și pregătite să preia nu doar beneficiile titlului regal, dar și îndatoririle acestuia. Spre exemplu, se pare că actrița Meghan Markle va renunța la cariera actoricească și va solicita cetățenie britanică. Ca orice soție contemporană care renunță la carieră în favoarea familiei, cu diferența că Meghan Markle va continua acțiunile de binefacere în care deja este implicată.

Așadar, din luna mai a anului 2018, în UK vor trăi două ducese frumoase, dedicate și rafinate care vor înviora monarhia britanică. Dar până atunci mai este mult timp, iar ce avem deocamdată este doar promisiunea unei nunți ca-n povești!

sursă foto: adevărul.ro

Însă petrecerea se termină, prietenii pleacă la casele lor, banii se cheltuiesc sau se investesc, iar ceea ce rămâne este omul de lângă tine. Indiferent dacă este figură regală sau un om obișnuit, întâlnit pe un site de dating, partenerul ar trebui să fie cel mai frumos și durabil cadou de nuntă. Le doresc multă fericire viitorilor soți.

Exit mobile version