Cafeneaua consumatorului

Frumusețe la puterea XXL: unde găsim rochii de ocazie pentru mărimi mari?

rochie marimi mari xxlFrumusețea a fost tot timpul la putere. Și, oricât ar vrea tabloidele să ne convingă că frumoasă înseamnă slabă, înaltă, blondă și cu ochi azurii, cu bust generos și coapse musculoase, frumusețea adevărată iese din aceste clișee. Frumusețea este ceva nedefinit, care te face plăcută privirii și oamenilor din jur. Și dacă ai frumusețe la puterea XXL, trebuie doar să te scoți din hainele pe care le numești, în sinea ta, haine pentru grași, și să te introduci într-o rochie elegantă, rafinată, de pe un site unde mărimea nu este o problemă.

De multe ori, persoanele cu greutate peste medie se deconsideră din punct de vedere vestimentar. În loc să profite de formele generoase cu care le-a înzestrat metabolismul, se îmbracă cu haine urâte, demodate, cu care speră să treacă neobservate prin mulțime. Știu pentru că am avut la rândul meu perioade în care am depășit gabaritul normal și am procedat exact cum am scris mai sus. Purtam tricouri lălâi cu numere mai mari pentru a mă ascunde. Mă îmbrăcam cu blugi cu croială îndoielnică pentru că nu mi-a dat prin minte că hainele frumoase sunt la un click distanță. Și nu purtam rochii, Doamne-feri, ca să nu cumva să se vadă brațele sau picioarele pe care mi le vedeam informe. Dacă aș fi știut atunci de unde să-mi cumpăr rochii de seară marimi mari, m-aș fi văzut așa cum eram de fapt: frumoasă la puterea XXL.

Celor care mă bănuiesc de vorbe goale, le spun că și femeile slabe au complexe. Multe dintre ele pierd, odată cu kilogramele în plus, formele feminine ale șoldurilor și bustului. Fața le este osoasă, cu pomeții proeminenți și lipsită de rotunjimea dulce a celor care mănâncă o ciocolată în plus, dar au inima împăcată. Se poate ca hainele să le stea perfect, dar dincolo de hainele frumoase cu mărimi mici, de fotomodel, se află deseori un trup înfometat.

Nu țin partea niciunei tabere, pentru că am fost în ambele și am supraviețuit. Spun doar că în frumusețe, mărimea nu este o problemă. Mărimile mari pot însemna haine largi, informe, sau rochii elegante și feminine pentru femeile frumoase indiferent de greutate.

Sursă foto: decolte.ro

Exit mobile version