A fost fain cât a fost mică doamna Miki, cu mici excepții, că deh, nu există mâță să nu lase păr, să nu spargă o cană sau să nu-ți toarcă noaptea în ureche. Sau care să nu-ți fi trecut printre picioare, mai-mai să te dărâme deși are câteva kilograme cu tot cu lesă. După aceea, au început temutele călduri. Pe care le mai trăisem alături de o singură pisică, o mâță care a sărit de la etajul 2 în căutarea libertății. Și cine o poate condamna? Fiecare pisică își alege destinul.
Văzând că Miki, o pisică tuxedo foarte isteață și pricepută într-ale pisicilor (face doar la litieră, urcă și coboară din copaci fără probleme, nu fuge de acasă), nu are de gând să mă părăsească nici în perioada căldurilor, când toate mâțele fug rupând pământul, am decis să investesc în sterilizarea ei. Am trăit alături de ea două perioade de călduri, fiecare a câteva zile, și a fost teribil de greu. Miorlăituri sinistre la miez de noapte, târât pe covor, fugit din casă și întors aproape imediat, nervozitate, sărit pe mine, ce să spun, destul de greu. Aflaseră toți motanii din cartier că Miki ar vrea să devină mămică și mă așteptau în fața ușii, pregătiți de împerechere.
Sinceră să fiu, am încercat și varianta mai ieftină, cea de a administra medicamente, dar am aflat pe pielea mea că acestea sunt doar anticoncepționale și nu calmează pisica absolut deloc. În plus, medicamentele dau tumori mamare animalelor. Deși i-am administrat doar 4 pastile înainte de a ajunge la medicul veterinar cu nervii pachet grămadă, Miki avea deja chisturi. Da, de la doar 4 pastile a făcut un chist!
Am cerut sfatul unui farmacist veterinar și am apelat la medicul veterinar indicat. Am dus pisica dimineața, pe nemâncate, și am luat-o sterilizată și încă anesteziată.
Cum se comportă pisicile abia sterilizate
Ce să spun, nu e o trăire prea plăcută să-ți iei animalul, de altfel vioi și vesel, cu privirea tulbure, cu limba scoasă în afară și zăcând într-un pled sanitar, abia mișcându-și capul. Câteva ore nu a băut apă, nu a mâncat nimic și s-a împleticit prin cameră de parcă își trăia ultimele zile. Ochișorii ei, de altfel rotunzi și verzi, erau acoperiți pe jumătate de o pieliță gri. Când își ridica botul, îi tremura capul.
Neplăcut și îngrijorător, într-un cuvânt. Doamna doctor m-a liniștit când mi-a spus că își va reveni în 24 de ore complet și că ațele operației sunt resorbabile. După câteva ore de mers împleticit, spre seară, Miki a început să meargă ceva mai sigur. Însă își băga ghearele în gură, iar apoi mi-am dat seama că nu-și putea mișca limba.
Au trecut cele 24 de ore și mâța e bine-mersi. Are o incizie pe abdomen de maxim 1 centimetru și deja sare prin casă ca înainte. Avantajul ei a fost vârsta tânără (are mai puțin de 1 an) și starea de sănătate perfectă (a suferit un singur deranj minor).
De ce am ales să sterilizez pisica:
- se manifesta zgomotos în timpul căldurilor și devenise un pericol pentru ea însăși (fugea din casă și trebuia să merg să o prind)
- am citit despre avantajele sterilizării și am decis că prefer să aibă o viață lungă și sănătoasă decât să facă pui pe care să-i abandonez la tomberon. Chiar dacă eu personal o consider cea mai bună pisică pe care am avut-o vreodată, nu este o pisică de rasă, iar puii nu ar fi avut căutare
- este obligatoriu prin lege să sterilizăm animalele fără pedigree
- am văzut multe pisici și pisicuțe abandonate, unele bolnave, pe care nimeni nu le îngrijește, deși toți suntem iubitori de animale
- anunțurile cu adopții de pui de pisică de rasă comună rămân de multe ori fără răspuns, pentru că asta e, majoritatea preferă rasele de animale
- mi-a fost teamă că pastilele de călduri îi vor provoca tumori și nu am vrut să sufere
- am renunțat la ideea de a avea pui de la pisica mea preferată. La un moment dat, Miki a avut o prietenă care a murit, ceea ce mi-a distrus un pic credința că mai multe pisici înseamnă mai bine pentru toată lumea.
Și ca să știți la ce vă așteptați când luați mâța de la medic după operația de sterilizare, vă pun mai joc un videoclip. Bine că a trecut!
