O durea îngrozitor un dinte aflat în partea de sus, dreapta, unde avea o carie încă în libertate. Ar fi trebuit să o trateze în mod normal, la un stomatolog, ca oamenii civilizați, dar nu avea nici timp, nici bani, nici curaj. Era damnată să se lase pe mâna cariei aceleia nenorocite, iar durerea se împrăștia aleatoriu, ba în zona dintelui cariat, ba mai sus, ba mai jos, ba în stomac, ba pe undeva în zona cefei, unde se poziționase o menghină ce îi strângea oasele capului într-o cușcă de durere mută.
Nu își putea exprima durerea, căci era la serviciu, în sfârșit în câmpul muncii, după ani de absență. Deși mic, salariul îi permitea mici aroganțe, pe care acum le regreta amarnic. Pana de bani în care o băgase dragostea ei pentru cărți vechi, pline de înțelesuri, se manifesta sub forma unei umflături pulsatile și migratoare. Tot corpul o durea, așa că stinse vechiul aparat de radio pe care îl ținea ascuns sub casa de marcat. Inutil să mai explic, și auzul melodiilor vechi îi provoca dureri fizice.
În vechiul anticariat din centru era liniște. Oamenii treceau liniștiți pe lângă ușa deschisă, absenți în fața magiei cărților, de parcă magazinul nici nu ar fi existat. Și cu toate acestea, doamna vânzătoare nu avea suficientă încredere în ea ca să ia suma necesară tratamentului dentar din casa de marcat și să-și trateze caria la stomatologul de vis-a-vis. Avea decizii mai importante de luat, precum ce cărți să poziționeze și pe care dintre rafturi, sau când anume să măture în magazin, acum sau după amiaza?
Sub masca de durere pe care o exprima întreaga ei figură, se ascundea multă frumusețe cuminte, pe care doar evenimente traumatice o puteau încreți de supărare. Un vers bine scris din autorii ei preferați reușeau însă să o calmeze mereu, să-i readucă pacea în suflet și în inimă. Numai durerea de dinți cruntă, ce îi înlăcrimase ochii, se comporta asemenea unui cristalin opac la lumina zilei. Se visa pe scena Teatrului Național din București, interpretând prin urlete convingătoare durerea unei iubiri pierdute doar amintindu-și de ziua în care o supărase caria atât de rău, încât îi venea să iasă pe stradă și să-și urle neputința. Ochii ei de un albastru dechis, clar, frumoși ca în hiturile de dragoste, ar fi creat un fir nevăzut de afecțiune a spectatorilor pentru actrița debutantă, dar oh, atât de convingătoare. La ce îi trebuia ei medic stomatolog, care să o jupoaie de bani, să o chinuie în dureri și frici, să o taie și să o coasă cu fire de sutură, când mintea ei putea crea atâtea vise frumoase?
Când durerea de dinți suferi o transpunere bruscă și deveni o stare de amețeală puternică, însoțită de febră, frisoane și vomă, înțelese că visele devin foarte repede coșmaruri dacă le lași să-ți trăiască viața. Înșfăcă niște bani din casa de marcat. Fie ce-o fi, mă duc la stomatolog, gândi ea și se îndreptă spre ușa de ieșire. Exact atunci însă, în anticariat intră un client vechi, care venea rar, dar cumpăra mereu multe cărți valoroase. Îl aștepta de peste o săptămână, iar el venise abia acum, exact acum, când chiar nu mai putea suporta răul de niciun fel.
