Ultimul sărut

Primul sărut nu-l uitase nici acum, neîndemânatic, caraghios, excesiv de public. Târziu înțelesese că fusese regizat de alții, la fel cum toată viața lui fusese regizată de un regizor cinic și plictisit, care repeta aceleași sheme cu egal succes la public. Dar oare ultimul sărut pe care și-l amintea fusese și ultimul? Bărbatul avea o vârstă înaintată, ce-i drept, dar sufletul lui încă cerea atenție, așa că obliga la sacrificiu pe cei din jur. Zi de zi amintea celorlalți că era singur, că era bătrân dar încă dornic, că ar fi vrut să aibă pe cineva în viața lui, o Femeie, o Iubită, o Amantă care să-i domolească nevoile.

Nu făcea niciun secret din faptul că își tratase urât soția, că era căsătorit și că femeia plecase în străinătate. S-a întâmplat și la noi cum s-a întâmplat și la alții, spunea el, blând cu propria persoană. Mai beam, o jigneam, uneori aveam dreptate, uneori eram doar un bărbat ca toți ceilalți, adică gelos, nesimțit și posesiv. Însă acum a plecat, a plecat de mult timp, iar eu simt lipsa Femeii din viața mea. Altfel, cine va munci alături de mine?

Tânăra îl asculta din ce în ce mai oripilată. Abia scăpase de un soț aidoma interlocutorului ei. Deci indiferent de vârstă, de epocă, de educație, bărbații sunt la fel în relația cu o femeie, cu mici schimbări, medită ea, resemnată. Dragostea e o utopie, iar viața e un vis, concluzionă femeia. În plus, indiferent de locul de muncă, trebuia să dea socoteală tuturor privind starea ei matrimonială, viața ei personală, iar orice împotrivire se solda cu răzbunări, infinite răutăți, placidă nesimțire din partea celor care-i făcuseră rău. Să mă ferească Cel-De-Sus de prietenia cu femeile, că sunt mai rele decât cel mai mare dușman, judecă femeia, în taina gândurilor ei.

Își amintea încă ultimul sărut. Apoi cele ce urmaseră acelui sărut: obligații, scandaluri, cerințe din ce în ce mai multe până când, istovită, nu a mai știut cum să spună stop. Se simțea ca o cârpă, ca o pungă în bătaia vântului. Se simțise singură și abandonată. Era singură și abandonată și nu plângea deloc după primul, ultimul sau oricare alt sărut pe care le împărțise, generoasă, acum multe milenii de tinerețe și entuziasm.

Bătrânul continua să vorbească despre singurătatea și nevoile lui. Șefii continuau să ceară imposibilul. Lumea continua să supravegheze și să bârfească. Ea continua să cadă, să alunece, să fie nefericită, să pâlpâie din ce în ce mai slab. Și nimănui nu-i mai păsa, nici măcar ei înseși. Ce vis frumos fusese iubirea, ce utopie se dovedise, și ce sărut chinuit pusese capăt ultimei sale speranțe…