Este un termen foarte la modă acest „abuz”, iar internetul este plin de articole pe acest subiect. Cum să recunoşti un abuzator, un psihopat, un nene rău. Cum să comunici cu abuzatorul. De câte feluri sunt abuzurile, şi ştim că ele sunt: psihice, când te manipulează unul, fizice, când îţi dă una peste moacă, sexuale, când te şi violează, financiare, când nu te lasă să munceşti sau îţi confiscă banii, etc. Când nu te lasă să te vezi cu prietenele sau cu rudele tot abuz se cheamă. Tot aşa, când îţi supraveghează toate mişcările, telefonul personal, te jigneşte când îţi spui punctul de vedere, etc.
Tot din articole aflăm că există instituţii unde ne putem duce dacă suntem abuzate. Chestii cu „violenţă domestică” în denumire. Sau tribunale unde ne putem adresa pentru a ne restabili echilibru. Totul este însă extrem de relativ şi atât de complicat încât o laşi baltă şi îl laşi pe abuzator să-şi vadă de interese, sau aştepţi cuminte să-şi dea obştescul sfârşit ca să-ţi dai seama că până şi de torţionarul ăla ţi-e dor, pentru că avea şi dreptate uneori şi pentru că aşa-s femeile, iubitoare din fire. Asta bineînţeles dacă ai norocul să trăieşti, pentru că unii abuzatori au prostul obicei să kilărească femei.
Abuzul e complicat pentru că e susţinut de societate. În caz că nu te-ai prins, lumea nu este frumoasă iar oamenii sunt în esenţă extrem de competitivi, aşa că vor face orice să te jefuiască. Oricât jargon de specialitate ar folosi biologii, psihologii, economiştii ca să explice această lume, în esenţă există bogaţi, care adună tot, şi săraci, care trăiesc din ce nu le trebuie primilor. Ăştia mari stau la adăpost, iar ăştia mici se omoară între ei pentru o fărâmă de relaţie, pentru un ban în plus, faimă, etc.
Abuzul repetat te duce exact în mijlocul relaţiilor fără obligaţii (pentru tine). Accepţi din ce în ce mai puţin din partea celorlalţi doar ca să nu existe motive de conflict. Le dai ce vor doar ca să te lase în pace să supravieţuieşti. Şi asta fără a le cere ceva şi fără a aştepta vreo răsplată.
Relaţiile fără obligaţii sunt un bun exemplu de abuz. Omul nu vrea să aibă obligaţii faţă de tine. În caz că ai nevoie de vreun ajutor, nu apelezi la el, chiar dacă îţi stă pe cap cu zilele, îl sfătuieşti, te culci cu el fără prezervativ, beţi, mâncaţi sau vă plimbaţi împreună. Dacă te îmbolnăveşti, e treaba ta, el doar ţi-a spus că vrea ceva fără obligaţii. Bărbaţii care îşi doresc femei frumoase abuzează de timpul celorlalte, pe care le folosesc şi le aruncă.
Relaţiile aşa zis amoroase sunt periculoase tocmai din acest motiv: abuzatorul imită ataşamentul, declară emoţii, iar după atingerea scopului, partenerul este abandonat. Abia atunci înţelege cel din urmă că a trăit de fapt o relaţie fără obligaţii, că a fost manipulat şi şantajat nu doar emoţional, ci şi fizic, financiar şi sexual.
Lumea este întemeiată pe abuzuri. Aceasta este principala problemă. Sexul tare abuzează sexul slab. Bogaţii îi abuzează pe săraci. Cinicii pe idealişti. Instituțiile pe indivizii singuratici. Nebunii pe oamenii normali. Încă din copilărie, astfel încât la maturitate să accepţi abuzuri din ce în ce mai mari. Civilizaţia umană funcţionează datorită abuzurilor. Abuzul este putere şi aşadar, imposibil de combătut. Doar dacă înveţi regulile atât de bine, încât din abuzat, devii abuzator.
Suntem învăţate cu abuzul încă din copilărie. Trebuie să ne placă sexul, pe care ni-l arată pedofilii de când suntem copile. Prin tufişuri, prin scări de bloc, uneori acasă la cineva ni se arată sexul masculin în splendoarea lui. Unele dintre noi chiar suntem învăţate tainele sexului oral încă din clasele primare. Masturbarea este un alt secret pe care ni-l arată uneori chiar rudele de sex masculin. Dacă ieşim la joacă în fustiţă, tati ne urmăreşte în parc ca să nu devenim curve. Când tati e băut, multe mâini se pot băga sub tricourile noastre. Suntem acuzate că ne-am uitat pe gaura cheii când un bărbat se spăla în baie. Sau auzim că un vecin a chemat fetiţele din bloc pentru a le arăta filme XXX.
Nu spunem nimănui aceste chestiuni şi nici măcar nu ne dăm seama că am fost abuzate. Aceste fapte par mărunţişuri doar pentru că nu sunt penetrări, adică violuri în toată regula. Însă ele induc o atitudine de acceptare a sexului în afara unei relaţii bazate pe iubire şi respect; scad stima de sine a unei fetiţe, care îşi dă seama că este obiect sexual doar pentru că este fată. Motivaţia şcolară scade, spiritul competitiv moare. Fetiţa crede că a găsit ce este mai important în viaţă: sexul. Niciunul dintre aceşti bărbaţi nu o întreabă dacă învaţă bine sau ce vrea ea de la viaţă. Doar îi arată pwla, bijuteria sa cea mai de preţ.
După ce fetiţa nu mai este virgină, apar următoarele abuzuri. Abuzul psihic şi sexual, când fata crede că are o relaţie doar pentru că un anume cordac vine la ea de mai multe ori. Nici acela nu o întreabă cum se descurcă cu şcoala, dar îşi doreşte şi el un sex oral sau măcar sex fără prezervativ. Abuzul emoţional apare când fata este jignită, insultată sau abandonată. Chiar dacă băieţii nou apăruţi în viaţa ei sunt ceva mai stilaţi decât golanii onanişti din prima etapă, nici aceştia nu îi vorbesc despre o relaţie, despre viitor şi nici nu au planuri de viitor împreună. Dar asta i se pare normal fetei, care a fost deja iniţiată în tainele sexului fără sentimente şi fără obligaţii.
Abuzurile continuă nestigherite. Fata a trecut deja prin câteva eşecuri, a fost părăsită de mai multe ori şi a învăţat că trebuie să se ofere sperând că va fi acceptată şi plăcută. Ceea ce, bineînţeles, nu se întâmplă niciodată. Pentru că mereu există o femeie mai bună: mai frumoasă, mai cuminte, cu părinţi mai de soi, cu mai multă avere, mai cu farmec şi feminitate. E normal pentru ea să se ţipe la ea, să fie insultată, să facă toate muncile casnice, să i se vorbească urât, să i se ia copilul, să i se conteste virtuozitatea. Ceilalți nu au obligaţia să o respecte, ci doar să o judece.
Dacă bărbaţii au interese sexuale, femeile din jurul fetei contribuie puternic la demoralizarea acesteia. Pe lângă atractivitate, femeia este judecată din punct de vedere casnic. Cât de bine găteşte, cum ţine casa şi copiii, cât de mult îşi satisface bărbatul. Dacă este părăsită, este doar din vina ei. Femeia trebuie să găsească un rost nu doar ei şi copiilor ei, ci şi bărbatului şi prietenilor acestuia. Altfel, nemulţumirile tuturor vor ajunge la urechile masculului, care îi va aplica diverse corecţii. Femeia este acel muncitor care trebuie să arate bine, să nască prunci, să fie amfitrion pentru prieteni, să gătească, să aducă bani în casă. Aceasta este forma de abuz supremă, cea care cuprinde toate tipurile de abuz. Femeia nu mai are drept la propria identitate sau la propriile aspiraţii şi este abuzată prin muncă până la istovire. Dar asta se numeşte frumos: familie. Şi ce fetiţă tratată ca un obiect sexual încă din frageda pruncie nu ar face orice pentru a avea o familie?
Pragurile de abuz pe care le poate suporta o fată sunt extrem de diferite. Unele se simt abuzate când tatăl le loveşte peste ceafă. Altele când li se spune că sunt urâte. Altele pentru că nu au avut bani sau bicicletă în copilărie. În fine, unele femei au renunţat la profesie şi sunt bătute des, dar văd situaţia ca pe o normalitate, nu ca pe un abuz. Ba chiar le acuză pe cele care nu suportă acest tip de tratament. Abandonate în copilărie de un tată abuziv, unele femei acceptă orice tratament din partea bărbatului, doar pentru a nu-şi face copiii să se simtă ca nişte bastarzi.
Femeile care sunt îndeajuns de naive încât să creadă că vor fi ajutate de vreo instituţie se vor confrunta cu noi abuzuri. În centrele de violenţă domestică vor fi evaluate psihologic doar ele, nu şi abuzatorul. La poliţie vor fi luate peste picior. Rudele le vor spune că ajutorul costă bani. Proprii copii le vor trăda, indiferenţi la suferinţa lor. Peste tot în lume, sărăcia va fi dispreţuită, iar slăbiciunea, oropsită. Nicăieri pe lume nu există înţelegere pentru victime. Peste tot însă există abuzatori, adică oameni care vor lua fără a da nimic în schimb. Pentru că vor doar să profite, nu să-şi respecte obligaţiile de bărbaţi, taţi, colegi sau prieteni. La urma urmelor, pwla nu are obligaţii, nu ştie ce înseamnă 9 luni de sarcină şi reacţionează instinctual, nu intelectual. Şi ca să vedeţi ce inteligenţi suntem noi hominizii, vă reamintesc că suntem mai mult de 7 miliarde de păduchi umani, că resursele naturale au o limită, dar că oamenii procreează de parcă am fi pe cale de dispariţie.