Sunt adepta traiului ieftin, dar cred că în ce privește sportul, e mai ieftin să ne dotăm cu accesorii speciale pentru sportul practicat. Putem alerga pe iarbă în picioarele goale sau în teniși ieftini, dar ne putem tăia, răni, scrânti glezna, etc. Așadar, în sport nu putem face rabat de la calitate, pentru că putem suferi diverse accidentări. Iar pe termen lung, este mai ieftin să ne cumpărăm haine sport de calitate decât să ne accidentăm. O gleznă sau un genunchi accidentate ne aduc suferință pe viață. Dureri, tratamente, medici, plus neputința de a mai practica acel sport.
Mi-a plăcut întotdeauna să alerg, pentru că văd imediat efectele pozitive ale joggingului. Tenul meu era împrospătat, capacitatea de efort creștea imediat, iar grosimea de pe abdomen dispărea miraculos. Nicio dietă nu m-a ajutat să scap de grăsimea abominabilă așa cum o face alergarea.
Seară de seară, observ persoane de toate vârstele și de ambele sexe alergând pentru a-şi menține sănătatea. Indiferent de frigul de afară, ei își continuă antrenamentul. Care este secretul lor? mă întreb. Cum reușesc ei să nu răcească pe vremea aceasta? Cum se face că adidașii lor nu se rup, așa cum mi se întâmpla mie?
Am studiat îmbrăcămintea și încălțămintea lor și am observat că nu erau chinezarii ieftine care se rup după două ture de alergare. Iar hainele lor erau speciale pentru sport, nu haine obișnuite de stradă. În acest fel, ei își protejau sănătatea și continuau să facă sport. Pentru că cel mai complex magazin sportiv din apropiere este Decathlon, am dedus că de acolo se aprovizionează alegătorii din orașul meu. De acolo se pot cumpara colanţi pentru alergare sau pantaloni de alergare. Există atât pantaloni pentru alergare pe timp de vară, prevăzuți cu ventilare laterală și buzunare dedicate obiectelor precum chei sau smartphone, cât și pantaloni speciali pentru alergarea pe timp ploios, confectionaţi din material hidrofob. Câteva dintre modele le puteți admira mai jos, prețurile sunt accesibile, iar dacă vreți să vedeți toată gama de pantaloni sport pentru alergare, dați click pe link.
Colanţi si pantaloni pentru alergare
Acești colanţi sunt perfecți pentru alergarea la temperaturi dintre -5 și 0 grade Celsius.
Pantaloni speciali pentru competițiile de atletism și antrenamente. Materialul este hidrofob, deci puteţi alerga și pe ploaie fără a vă uda.
Acești pantaloni pot fi folosiți în competiții, sunt impermeabili și etanşi, recomandați pentru ploaie și vânt. Fermoarul lung permite dezbrăcarea pantalonului fără a trebui să vă descălţaţi. În plus, acest pantalon ocupă foarte puțin spațiu- poate fi strâns în propriul buzunar.
Dacă vă plac aceste modele și aveți nevoie de ele, aflați că prețurile sunt accesibile, iar magazinul Decathlon are stocuri generoase pentru toate mărimile.
Spor la sport!