Împreună, poveste cu o pisică
Nu căutam o pisică. Avusesem pisici și nu m-au iubit. Știam că sunt geloase, că nu suportă niciun alt animal, că sar de la etaj dacă le vine a pleca. Că sunt rele, că zgârie și mușcă. Că se spune că sunt torcăcioase, dar multe sunt independente și reci. Că-și marchează teritoriul fără rușine.
Nu vroiam o pisică. Abia mă țineam pe picioare de oboseală și tristețe. Nu eram capabilă să mă îngrijesc nici pe mine însămi, fiind în convalescență. Camera îmi era dezordonată, gândurile vraiște, patul cel mai de încredere prieten. Nu mai vedeam că cerul e albastru. Oamenii se mișcau și vorbeau prea iute, tastatura îmi ținea loc de cineva. Ultimul lucru pe care îl doream era o alipire spirituală cu o pisică.
Nu iubisem nicio pisică. Avusesem mai multe, dar nu simțisem nimic special pentru niciuna dintre ele. Nu spusesem niciodată mulțumesc pentru că aveam o anumită pisică. Nu respectasem pisicile pe care le avusesem. Eu eram un oarecare copil, iar ele erau oarecare animale de companie. Nu le chemam la mine cu drag, nu le simțeam sufletele, nu vroiam să fiu pisică, nu eram încântată când vedeam o pisică.
A venit la mine nechemată. Fără manual de utilizare. Fără să o chem, așa cum se întâmplă când un străin se așează la masa ta, într-o oarecare cafenea. Respiram liber, dar fără bucurie și intenție. Cerul plumburiu și ploaia ușoară făceau orașul să arate precum o pictura veche, ale cărei culori s-au estompat. Mă întrebam pe unde o fi cana verde de plastic, pierdută și neregăsită de câteva săptămâni.
A mieunat sonor, trezindu-mă din amorțire. Stătea în mijlocul trotuarului, la doar un metru de mașinile care circulau cu viteză. Un trecător o privi cu amuzament, dar merse mai departe. La urma urmelor, era doar un pui de mâță, un alt pui de pisică pierdut în haosul orașului, pierdut sau alungat de mamă. Vocea ei suna mai țipător decât alarma telefonului mobil. Părea disperată și amintirile s-au năpustit asupra mea ca un abur vijelios.
Aceea nu era doar o pisică. Fusese trimisă în calea mea, anume. Venise direct la mine, frumoasă, afectuoasă și decisă să mă salveze. Mi-a tăiat calea și mi-a însuflețit drumul. După o după amiază petrecută în copacul din fața blocului, pe o ploaie torențială, am știut că nu ținea neapărat să supraviețuiască. Era ca mine. Căuta un stăpân.
Nu este o pisică. Are formă de pisică, toarce ca o pisică, se comportă uneori ca un câine și uneori ca o pisică. Dar nu este doar o pisică. Este o întâlnire predestinată, o nevoie, un mesaj de iubire sub forma unei banale mâțe de cartier.
E o poveste minunata!
Are toate ingredientele pentru a intra direct in suflet – mai ales in sufletul celor care iubesc pufoseniile. Si-mi place tare-tare mult finalul! „Are forma de pisica, toarce ca o pisica….Dar nu e doar o pisica. E o intalnire predestinata…”
Zi minunata iti doresc!
Multumesc. E meritul ei, eu sunt doar mesagerul. O zi faină sa ai.
Am întâmpinat și eu ceva asemănător, diferența fiind că eu, sunt o iubitoare de animale. Plecând de la lucru, absorbită de propriile-mi gânduri, mieunatul ei m-a trezit și pe mine. Un minut de atenție a făcut-o să mă urmărească, iar după un timp să mă facă să o urmăresc și eu. Asemenea unui cățeluș, mă urmărește și acum oriunde merg prin curtea casei. La început, când era încă frig, eram trezită de limba ei zgrumțuroasă, pe obraji, pe nas și oriunde mai apuca o fâșie neacoperită din mine.
Ooo, ce frumos. Pe mine își așează lăbuța și mi-o întinde pe față…