Singură și la vârsta asta? Încearcă varianta: mai mult Farmec
Poate cel mai greu pentru o femeie singură la o anumită vârstă este tocmai ce nu are și gândul că alte femei au fost mai norocoase, mai frumoase sau mai tupeiste. Adevărul, acela că femeile depun efort chiar și pentru găsirea și menținerea unui partener, doare. E atât de simplu să spunem despre alte femei că sunt ușuratice sau că au o carieră pentru că amestecă viața intimă cu viața profesională fără pic de jenă. Însă vorbele, chiar dacă sunt dureroase, nu dor la fel de mult ca faptele.
De obicei, femeile singure la vârste mari, care nu au avut parteneri sau au avut un șir de parteneri fără nicio concretizare, sunt extrem de doritoare de a avea o relație, însă în același timp s-au obișnuit atât de mult să invidieze și să-și atace prietenele, încât preferă să-și petreacă timpul stresându-le pe acestea, decât să se expună ele însele riscurilor inerente unei relații de cuplu.
În același timp, la o anumită vârstă intervine și un egoism feroce, care te face să crezi că, dacă investești mulți bani în aspectul fizic, automat bărbații vor fi atrași de puterea emanată de tine. De parcă la 20 de ani a avut cineva haine de fițe, tratamente cosmetice scumpe, unghii făcute la salon, casă și mașină și un renume în oraș. Cel mai probabil, femeile care au avut norocul de a-și întâlni jumătatea la vârste tinere sunt caractere plăcute, feminine, fermecătoare, au norocul unei frumuseți naturale și a unei personalități stabile. Și mai presus, au întâlnit un bărbat de care s-au îndrăgostit, bărbat care era, întâmplător, un partener de încredere.
Dincolo de aceste povești parcă rupte din basmele pentru copii însă, existăm noi, celelalte. Cele lovite de părinți, cele urâțele, cele nervoase, cele prea sensibile, cele care au fost înșelate, cele care sunt ținute sub papuc de familie. Cele care nu au încredere în niciun bărbat, sau cele care nu au avut copilărie. Cele care au trăit, mult prea devreme, traume. Aceste femei, la fel de doritoare ca și norocoasele, au uitat să fie pur și simplu frumoase, sau că un strop de farmec face cât o mașină pe care te-ai încrâncenat să o ai doar pentru a fi cu un cap mai sus.
Frumusețea unei femei trecute de prima tinerețe depinde foarte mult de cât de odihnită este aceasta și de cât de bine se îngrijește. Dacă te uiți pe Top 10 cele mai vândute produse Farmec pentru femei, constați că frumusețea nu este atât de scumpă precum ai crede. Româncele folosesc fiole de acid hialuronic sau colagen pentru un ten ferm (am testat, dau rezultate vizibile imediat), o cremă de mâini (o am în dulap, are efectul că face pielea mâinilor fină, cu aspect îngrijit), loțiune micelară (mult mai ieftină decât alte branduri, testată de mine și foarte plăcută), cremă antirid cu acid hialuronic, dar și fiole pentru căderea părului (să fim serioase, nu vrem chelia bărbaților, chiar dacă ne plac joburile lor). O singură cremă din gama Gerovital Luxury are un preț similar cu brandurile străine, celelalte produse fiind accesibile româncelor obișnuite.
Știu că traversăm vremuri grele în ce privește rolul femeii în societate, viața de cuplu și viața de familie, dar Farmec este încă alături de noi, așa cum a fost alături de mamele și bunicile noastre. Și nici lor nu le-a fost ușor în viață, să fim serioase. Drumul către iubire este lung și anevoios, deseori mult mai singuratic decât am fi vrut, iar cea mai bună prietenă a femeii nu este întotdeauna iubirea, ci propria frumusețe.