Togo- impresii despre film
Deși a apărut recent, în decembrie 2019, filmul Togo este deja cunoscut și recomandat de cinefili. Acțiunea filmului o găsiți povestită pe scurt pe diverse site-uri, dar acesta e un blog personal și voi scrie gândurile mele despre film.
Ce mi-a plăcut:
– Togo, câinele husky care a fost desemnat cel mai eroic animal al tuturor timpurilor. De fapt, ce nu se spune în film este că Togo era de fapt o corcitura între Husky și Malamut. Ce, credeati că un metis nu știe să facă treabă bună?
– detaliile despre copilăria lui Togo, despre temperamentul său, provocările pe care le-a depășit, relația cu stăpânii săi.
– peisajele din Alaska pe timpul iernii, superbe, dar și înspăimântătoare.
Ce nu mi-a plăcut:
– minciuna. În film se spune că Togo a trăit cu stăpânul său anii de după „pensionare”, dar adevărul este că a fost trimis în altă parte. Iar faptul că la bătrânețe a facut pui cred că a fost din interes financiar.
– altă minciună: în film se spune că Togo, care avea 12 ani, o vârstă înaintată pentru liderul haitei, a fost epuizat de încercarea prin care a trecut. În realitate, cățelul a fost la vânătoare de cerbi pentru 3 zile, așa de „pe moarte” era, plus că a mai trăit încă 4 ani, foarte mult pentru un câine.
– stapânul lui Togo mi s-a părut un pic poetizat.
Oricum, Togo e un film care ne amintește cât de mult ne-au ajutat animalele să supraviețuim, indiferent de mediul înconjurător. Păcat că le tratăm ca pe niște surse de venit, că nu le mai respectăm, că le distrugem habitatul și uneori le tratăm cu cruzime.
Filmul este romantat, dar mesajul te face să-ți iubești mai mult aproapele canin. Și să-l respecți!
Vizionati trailerul filmului pentru a vă face singuri o părere: