Să citim interactiv, numai să citim!

Odată cu explozia sferei digitale, vechile distracții precum cititul sau scrisul par că au rămas undeva în urmă, într-un colț prăfuit al existenței noastre. Cărțile în format tipărit, deși mult mai ușor de manipulat, de dăruit și de studiat, nu mai fac parte din viața noastră decât ca lecturi obligatorii. Trend-ul acesta își arată colții pe unele rețele de socializare, unde exprimările agramate și greșelile ortografice au dus la nașterea unei noi limbi române, care seamănă mai mult cu un cod misterios decât cu o limbă pentru care strămoșii noștri și-au dedicat viața, pentru care au luptat la propriu și la figurat.

Să nu fim dramatici, totuși. Cartea nu a murit, cartea se transformă.

Obiceiul de a citi s-a schimbat nu doar din cauza faptului că folosim mult timp dispozitive mobile, care au rețele de socializare și jocuri preinstalate care ne ocupă mult timp, ci și din cauză că prețul cărților tipărite nu ne aduce satisfacia la care ne-am fi așteptat. Editorii cred că oamenii sunt fericiți cumpărând cărți ușurele, cu imagini, care ne aduc aminte de epoca hieroglifelor și a desenelor pe pereții peșterii, dar nu e chiar așa. Cine ar fi fericit cumpărând o carte pe care o citește în două ore, o carte care nu-l ajută personal cu nimic sau o carte fără…miez?

Chiar și cărțile pentru copii s-au schimbat. Dacă înainte erau nelipsite cărțile cu povești cu tâlc, acum sunt la modă cărțile interactive, în care copiii își aduc aportul la construirea cărții. Pentru cei mai mari, dar încă tineri, există Wattpad, platforma gratuită pe care oricine poate scrie o carte, dar nu oricine ajunge în top. Iar pe Wattpad este ca-n n lumea cărților tipărite: mult junk, dar și capodopere care mai devreme sau mai târziu văd lumea tiparului.

Nu pot da recomadări literare de pe Wattpad pentru cei care vor să citească dar și să interacționeze cu autorul preferat prin voturi și comentarii, pentru că de „gustibus non discutandum’, fiecare are un gen literar preferat sau un stil preferat, dar am remarcat câteva povestiri de calitate care nu abordează clișeul fata cuminte- băiatul bogat și nici nu suferă de greșeli gramaticale.

Iar pentru azi, propun spre citire Doctorul de Suflete. Trebuie să aveți cont pentru a citi o lucrare scrisă pe Wattpad, dar nu aveți ce regreta. Cititul pe această platformă este gratuit, dar satisfacțiile depășesc uneori imaginația.

Și noi asta căutăm când citim, satisfacție…

Un răspuns la „Să citim interactiv, numai să citim!”

Lasă un răspuns