De ce să te uiți la serialul „How to get away with MURDER”

Dacă ești student la Drept sau doar un wanna-be, dacă te pasionează serialele cu crime, avocați, detectivi, mister, acțiune și romantism, îți recomand serialul „How to get away with Murder” („Cum să scapi nepedepsit”). Personajul principal este avocata Annalise Keating, o femeie de culoare cu o minte foarte complexă, o viață personală zbuciumată și cu o carieră cu suișuri și coborâșuri. În fiecare an, Annalise selectează studenți la Drept care să o sprijine în munca de avocat de drept penal, iar grupul pe care-l selectează în serial îi va schimba viața pentru totdeauna.

Față de alte seriale de acest gen care dezamăgesc în timp, concentrându-se prea mult pe intrigile interne, „How to get away with Murder” își păstrează calitățile timp de 4 sezoane a câte 15 apisoade, cel de-al 5-lea sezon urmând să apară în septembrie 2018. Pe rottentomatoes.com, notele sezoanelor sunt în creștere, de la 83% pentru primul sezon la 100% pentru cel de-al patrulea sezon. Dacă vrei mai multe detalii despre serial, citește pe Cinemagia.

De ce recomand serialul „How to get away with murder”?

  • pentru că distribuția este excelentă- Viola Davis în rolul principal Annalise Keating. Ceilalți actori îmi sunt necunoscuți, însă fiecare foarte convingător în felul său.
  • pentru că acțiunea filmului combină aspectele profesiunii de avocat cu viața personală a celor care slujesc legea (avocați, procurori, studenți, polițiști, criminali, pușcăriași, vinovați și nevinovați)
  • personajele sunt foarte diverse ca rasă (avem albi, negri, hispanici), orientare sexuală (cuplul de gay este foarte simpatic în film) și tipologie umană (de la oameni corecți care nu ar face rău niciunei muște la oameni care ucid și rămân totuși simpatici)
  • serialul îți demonstrează că o situație aparent imposibilă are de fapt o mulțime de ieșiri, soluții și unghiuri de vedere
  • acțiunea serialului este trepidantă, finalul unui episod te lasă tot timpul cu întrebări și contrazice așteptările inițiale, făcând vizionarea următorului episod absolut necesară
  • dialogurile sunt tăioase, incisive, bogate în semnificații
  • serialul este ca vinul, devine mai bun cu trecerea timpului
  • personajele noi sunt foarte bine alese, sprijinind perfect acțiunea filmului, de parcă au fost mereu acolo. Nimeni nu pare în plus sau în minus în acest serial, însă cu toate acestea suspansul este continuu.

Trailer-ul inițial al serialului poate fi vizionat mai jos. Spre deosebire de majoritatea trailerelor, care arată cele mai bune faze din film, acest trailer este doar vârful iceberg-ului și reprezintă motivația realizării filmului. Ca un mic adaos, precizez că este un film care îți îmbogățește mintea și sufletul cu provocări de tot felul. Pe mine personal m-a șocat felul în care m-a făcut să simpatizez unul dintre personajele serialului- tipul bun la toate al avocatei Annlise Keating, un psihopat periculos în adevăratul sens al cuvântului.

Vizionare plăcută. Serialul poate fi găsit pe filmeseriale-hd.com, cu o calitate foarte bună.

Lasă un răspuns