Ce aș consuma dacă aș avea banii necesari

Că trăim o eră consumeristă și că ne petrecem mult timp prin magazine online și offline, este un fapt știut. Spre deosebire de strămoșii noștri, care își preparau singuri alimentele esențiale (ouă, lapte, brânză, carne, făină, mălai, porumb, etc) și care își creau hainele singuri (prin țesere, croșetat, tricotat, croit), în zilele de azi cumpărăm absolut tot, de la o banală pungă de plastic la mașini, haine și alimente semipreparate.

Pe piață apar fel de fel de obiecte interesante, care atrag atenția prin frumusețe, ne îndeamnă la joc, la descoperire și

pixabay.com

experimentare și care ne-au schimbat viața, de la modul în care ne petrecem timpul liber la modul în care ne creștem copiii. Acum doar câteva decenii, copiii se jucau cu maxim câteva jucării, aveau acces la o oră două de desene animate pe zi, uleiul și făina erau raționalizate. Și iată-ne în secolul 21!

Copiii pot avea saci de jucării, dacă părinții au suficienți bani. Au la dispoziție zeci de canale de desene animate, hăinuțe create de diverși designeri, tablete, dulciuri de toate felurile. În afară de alimente, care pot fi preparate manual, nimic nu mai este creat în familie, ca pe vremuri. Învățați, învățați, învățați s-a transformat în consumați, consumați, consumați.

Iubitorii de animale își pot alinta patrupedele, peștii, păsările sau pisicile cu hrană specială, hăinuțe de iarnă, zgărzi și lese, colivii cu tot felul de accesorii. Iubitorii de mașini au la dispoziție sute de mărci de mașini, tipuri de motorizare, caroserii, culori, în funcție de puterea de cumpărare. Lumea s-a schimbat enorm față de acum câteva zeci de ani, însă nu doar în bine. Am nostalgia libertății de joacă fără a-mi fi teamă de mașini sau maidanezi, nostalgia timpului liber în care pot privi o floare fără a fi așteptată de diverse sarcini, nostalgia roșiilor de grădină, a brânzei de vacă preparată de bunici.

Pe de altă parte, acele timpuri erau extrem de restrictive în multe sensuri. Nu prea aveai ce cumpăra gata făcut, iar dacă nu erai priceput la electronică, meșteșugărit și invenții nu te prea puteai distra într-un fel mai deosebit. Cu un voucher câștigat la SuperBlog 2018, am comandat, spre exemplu, un microscop pentru copii și o litieră acoperită. Pe vremuri, nici nu visam să am un microscop al meu, iar animalele trăiau doar afară, hrănite cu apă, pâine și resturi

pixabay.com

alimentare. Când am văzut prima oară prin microscop o celulă, eram deja la gimnaziu și trebuia să-mi aștept rândul după ceilalți colegi curioși. Acum însă aștept un microscop al meu, la care pot studia diverse substanțe, texturi, cu care pot descoperi lumea invizibilă ochiului uman. Inițial dorisem un telescop, dar este iarnă, este frig și luminile orașului descurajează orice tentativă de a studia corpurile cerești. La microscop însă, tot ceea ce este în jur devine de mii de ori mai mare și mai interesant, chiar dacă nu are aplicabilitate imediată.

Dacă aș avea un supliment de finanțe însă nu m-aș mai lovi de impedimente de niciun fel. O mașinuță m-ar conduce în timp scurt spre zone izolate, de unde aș privi cerul printr-un telescop. Datoriile ar fi plătite cât ai spune: iar n-am bani. Pisica ar primi un companion, un pui de brac mic și frumos. Aș schimba mobila prin casă pentru a avea un spațiu de dormit mai mare. Aș cumpăra o grădină ca să pot cultiva cătină, smochine, goji sau măcar roșii de grădină și gulii.

Măcar atât a rămas neschimbat în mine de-a lungul acestor decenii de viață: visez mult. Între timp, realitatea își înfige colții în articulațiile mele, în mușchii obosiți și în mintea care începe să dea rateuri. Cumpăr mai mult, dar controlez mai puțin viața pe care o duc. Conștientă că unele lucruri nu se schimbă niciodată, mă resemnez cu gândul că timpul trece și ne ia cu el asemenea unei ape curgătoare…

Lasă un răspuns