Metehnele instituțiilor publice din România
În viața de zi cu zi, este imposibil să nu ne ciocnim de instituții publice. De când ne naștem, intrăm pe mâna personalului medical, apoi suntem înregistrați la evidența populației, după care urmează creșa, grădinița, școala, ANAF-ul, partidele politice, căsătoria, judecătoria, etc. Și o luăm de la capăt cu toate după ce ne întemeiem propria familie, văzând altfel totul, cu ochi de adult.
1. Eliberarea oricărui act durează, oh, atât de mult. Pentru orice hârtie de care ai nevoie, trebuie să aduci multe alte documente de la alte instituții, care și acelea durează alte câteva zile.
Dacă ești tânăr și sănătos, toată îmbârligătura asta birocratică o percepi ca o plimbare mai lungă. Pe măsură ce vârsta îți cocoșează entuziasmul, fiecare zi de așteptare se simte de parcă ai aștepta rezultatul unor analize medicale de maximă importanță. Fiecare drum doare, la propriu, și te obosește. Fiecare nouă interacțiune cu un funcționar reconfirmă că vom obține până la urmă acea hârtie, dar doar dacă jucăm după regulile rigide ale instituțiilor.
2. Problemele tale nu sunt atribuțiile lor. Ți-a furat bicicleta din fața magazinului? Nu e furt, e însușirea bunului găsit. Ai cerut ceva și ți s-a dat să completezi cu totul alt formular? E vina ta că habar nu ai ce completezi. Sau poate te-a bătut cineva. Ai martori? Nu? Păi nu avem ce face. Stai și suportă. Ce, ne-ai cerut nouă acordul înainte să te îndrăgostești de un tip cu apucături de mardeiaș de cartier?
3. Când nu au de fapt soluția pe care se presupune că o oferă cetățenilor, se șterge brusc granița dintre instituție și persoană, impersonal și personal, politețe și atac la persoană. Ți s-a dat altă declarație de completat decât cea pe care ai cerut-o și te-ai prins după jumătate de an? Păi ce, dai vina pe biata funcționară? Tu nu știi să citești ce ai completat? Du-te la funcționara aceea și trage-o la răspundere. Păi și ce vină am eu că nu știi cum o cheamă? Oricum nu ai dovezi și e cuvântul meu împotriva cuvântului tău!
4. Când te măriți? De ce ești singură? Unde și cu cine locuiești? Indiferent că lucrezi la un birou și ești în ședință alături de ceilalți colegi, că e ședință de partid sau că ești acasă, în sânul preaslăvitei instituții numite căsătorie, caz în care ești întrebat de ce nu este măritată colega, aceste întrebări sunt un laitmotiv al instituțiilor, publice sau private. De fapt, instituțiile private sunt tot publice. Și instituțiile publice sunt uneori foarte private, bazate pe legături personale sau cel puțin pe părerea personală a anumitor actori sociali.
5. Nu au putere de decizie pe plan local, și aici mă refer la faptul că nu pot propune schimbări legislative direct către forurile supreme. Execută ordinele venite de la capitală și, când ți-e lumea mai dragă, au libere obligatorii. Descurcă-te cu copilul care are zile libere la școală, cu taxele pe care le poți plăti după liberele instituțiilor, când ești la serviciu, cu deciziile care vin după săptămâni sau luni de așteptare, când ai fi deja pe lumea cealaltă dacă nu ai primi ajutor privat.
Poate ar fi mai multe de scris. Nu am suficientă experiență ca să disec fiecare instituție în parte. Mi-ar fi plăcut să fie mai maleabili și mai puțin înspăimântători prin modul lor de a fi, personal și instituțional. Totuși e bine că îi avem așa cum sunt, cu toate presiunile la care sunt supuși, și la care trebuie să reziste zilnic.
Asta e Romania :))