Cască, mamă, ochii, dar nu sub cuțitul lui iubi

Pentru că sunt consumatoare de știri online și de aplicații de dating online, citesc zilnic articole cutremurătoare despre femei sau bărbați (mai rar) ucise de iubiții (iubitele) lor. Uneori, cu tot cu copii, dacă e să ne gândim la ucigașul din Brașov, care și-a măcelărit întreaga familie. Am trecut de mult de fenomenul alarmant al violenței domestice și am ajuns pe teritoriul sumbru al crimei domestice. Și deseori, aceste crime au loc în spațiu public, după o despărțire previzibilă de altfel, eventual după inutile plângeri către instituții publice, peste ordine de restricție sau alte pedepse pentru potențialii agresori.

Uneori, femeile și-o cam caută cu lumânarea, în sensul că nu au fost instruite să recunoască un bărbat agresiv și că sunt prea sigure că, indiferent ce vor face, nu vor păți nimic. Alteori, femeia zâmbea fericită alături de partener pe Facebook, pentru ca a doua zi să caște ochii pe masa medicului legist. Și asta pentru că nu a vrut să recunoască că are probleme în cuplu, pentru că acceptă o relație cu un bărbat odată iubit devenit străin în timp, pentru că s-a săturat, pentru că e obosită, pentru că a renunțat. Da, multe femei renunță să mai fie precaute, renunță să nu se mai riște, renunță să mai lupte cu partenerul. Se lasă în voia sorții, pe ascuns deprimate, dezamăgite, umilite de Iubi, de familie și de prieteni dintre aceia pe care i-ar trata cu ceai de otravă de șobolani, dacă ar fi ceva mai psihopate din fire.

Fac fără să vreau o comparație între știrile citite și cazurile de pe aplicațiile de dating online. Și ajung la vorba maică-mii: cască bine ochii, mamă. Și adaug: dacă nu vrei să-i caști de tot, în cuțitul lui iubi sau în pumnul lui, care odată te-a dezmierdat. Oricât aș căsca ochii însă, nu văd decât sinistra realitate, nicidecum vreun prinț de treabă. Care, chiar dacă ar fi de treabă, ar veni prea târziu. De mult, încă din copilărie, am renunțat să fiu o fată clasică, normală, cuminte, blândă și supusă. Am văzut ce pățește acest gen de fete, chiar în propria-mi casă. Nimic bun, chiar dacă măcar a căscat ochii din cauze naturale.

Oricâte tratate de psihologie, studii sociologice și legi ați citi, nu sunteți ferite de violență. Orice meserie ați avea, nu sunteți ferite de violență și abuz. Și nu doar din partea partenerului, ci și din partea colegilor de muncă, a rudelor, a așa-zișilor prieteni. Oriunde, din orice direcție, puteți fi lovite fizic și psihic. Mai întâi cu vorbe dure, apoi cu palme, apoi cu pumni sau direct cu o lamă de cuțit, ca să nu mai piardă timp prețios cu matale. De obicei, cele mai grele lovituri vin de la oamenii în care ai prea mare încredere și pe care te bazezi.

Așa cum am citit tratate și manuale, așa cum am trăit situații urâte, așa cum am corespondat cu diverse persoane de gen masculin, tot așa vă spun că n-am niciun sfat de dat, absolut nimic de adăugat. Am căscat ochii și deocamdată trăiesc, nu știu ce să spun mai târziu ce va fi.

În datingul online am remarcat cât de flexibil este adevărul. Este singur, dar se întâlnește cu fosta. Pe care o respectă nespus. Este singur de ani de zile, dar se întâlnește succesiv cu mai multe femei. Este singur și disponibil, nu vrea o relație, nu vrea copil, dar vrea sex neprotejat. Este singur, locuiește singur cu toată familia, spre mirarea ta. Ca să scurtezi drumul spre adevăr, poți doar să nu pierzi timp inutil povestind despre tine. Treci la identificarea persoanei reale, la întrebări referitoare la căsătorie, copii, sex, exact, ca la interviu. Sau poate vrei să faci din accident vreo 3 copii până afli că lama cuțitului taie bine mușchiul abdominal și vasele de sînge? Pentru că te-ai certat cu el cum te cerți de ani de zile și ai crezut că așa e dragostea voastră, mai pasională?

Dacă deja ai ajuns la stadiul de a te plânge autorităților, felicitări, acum mai ai încă o sursă de frustrare. Autoritățile te vor asculta, vor avea și alte cazuri și vei fi un caz. De violență domestică sau de crimă domestică, cum ți-e soarta. Ei cred în selecția naturală și nu vor plânge după tine. La o plângere extrem de personală vei primi un răspuns în limbaj de lemn, ceea ce eu consider criminal din partea organelor legii. Păi măh, ești plătit să oferi o alternativă, nu să spui, elevat ce-i drept, nu știu și nu mă interesează, descurcă-te.

Dacă ești o femeie lovită în mod normal, cel mai probabil ai devenit un fel de exemplu pentru celelalte femei și abia aștepți să le arăți ce știe să facă soțul smiocăitelor care habar nu au pe ce lume trăiesc. Felicitări, te-ai adaptat și chiar ești un fel de pește pentru viitoarele fraiere. În opinia ta, bărbatul este cel care decide când să caște femeia ochii, că doar d-aia știe să urle până când te piși pe tine de frică.

În general, doamnelor și domnișoarelor, nu e nicio scăpare, nicio șansă. Bărbații sunt sexul tare și cu asta basta. Ei mint, conduc, înșeală, ne lasă însărcinate, ne lovesc, ne manipulează și ne bârfesc fără nicio mustrare de conștiință. Ei stabilesc cine naște, cine e mamă, cine cu cine, orice, oricând, oricât, așa că caști ochii degeaba, femeie.

Cel mai sigur este să nu-ți bați capul cu nicio relație. Adună avere, învață să ai grijă de ale tale și îți poți cumpăra ce model de bărbat dorești tu, eventual unul care a avut o viață de femeie. Și în același timp, onoarea ta a rămas intactă, nu ca a săracelor care au trebuit să se vândă pe o pâine, pe un salariu, pe o șansă la o familie așa cum au visat. V-am spus, fetelor, degeaba căscați ochii. Nici cea mai bună prietenă nu va fi de partea dvs când vă vor ustura ochii de atâta căscat.

 

20 de răspunsuri la „Cască, mamă, ochii, dar nu sub cuțitul lui iubi”

  1. abisurile

    Este clar ca educatia ere o importanta capitala. Daca esti un adult inocent, vei lua sigur mai multe suturi in c.r decat altii. Naivitatea ucide. Dar se poate intampla oricui. Contextul difera de la o pesoana la alta. E clar insa ca nu trebuie sa ai o incredere absoluta in nimeni. In mod ciudat, nici macar in tine.

  2. Raluca Anghel

    Incerc sentimente amestecate citindu-ti articolul, dar in mare parte iti dau dreptate. Sunt de acord sa ai in primul rand grija de tine, de educatia, dezvoltarea si cariera ta, sa ai limite si sa nu te abati de la ele. Dar. Unii dintre noi pornim cu carente mari de acasa in ceea ce priveste încrederea si stima dr sine iar asta aduce o mulțime de decizii gresite. Altii chiar nu au o sansa reală la educatie si dezvoltare, nu mai zic grija si afectiune. Asa ca poate nu ar mai trebui sa privim lucrurile asa de cinic, ci sa vedem cum se poate si altfel.

    • cafeneauaconsumatorului

      Oricum e mai bine decat ucisa de iubi. Sunt constienta de carentele din start, lipsa de experienta e prima dintre ele…

  3. oanaroman91

    Da, sunt de acord ca nu trebuie sa te lasi dominata de barbat si sa nu depinzi de el. Dar lumea asta nu consta doar in tipologiile de barbati de care spui tu aici. Exista si barbati blanzi, cu care daca stai impreuna deja de ceva timp, ii cunosti foarte bine si stii ca poti avea un viitor linistit alaturi de ei.

  4. Otilia Dima

    Da, un articol dur, la fel ca realitatea. Cred că multe lucruri, pentru a nu se mai ajunge aici, încep de acasă. Și când e vorba de victimă, și de agresor. Dacă acasă vezi scandaluri și bătăi, s-ar putea să devii un agresor. Când acasă nu primești destulă iubire, atenție, nu ai cu cine vorbi, nu are cine te învăța … s-ar putea să devii ușor victimă din cauza naivității. Îmi doresc foarte mult ca lucrurile să se schimbe, să trăim într-o societate normală.

    • cafeneauaconsumatorului

      Frumos gandesti, imi place. Ma gandesc ca totul porneste de la zidurile groase intre care traim si muncim, inauntrul carora se poate intampla orice abuz, ani de zile.

    • cafeneauaconsumatorului

      E doar un articol de blog, ca si multe alte cuvinte tiparite online sau offline pe tema aceasta. Dar multumesc pt apreciere.

  5. delasexladragoste

    Cam agresiva si rautacioasa cu toata categoria de femei. Sincer, nu stiu de ce cauti tu sau altele un posibil partener in online. Chiar daca gasesti ceva, sexul, greutatile si locuitul impreuna se fac in viata reala.Nimic din ce am agatat sau am fost agatata pe net nu a iesit bine. \toti au frustrari sau probleme bine ascunse…

    • cafeneauaconsumatorului

      Incearca sa devii victima a violentei domestice. Cate rautati vei auzi de la femei nu ai auzit toata viata. Si cei agatati in viata reala au probleme, dezavantajul e ca au si protectori.

      • delasexladragoste

        Draga mea, am fost victima violentei domestite. Story of may life gasesti pe ambele mele bloguri. Si nu caut sa devin, caut ca imi fie bine. Am primit pumni, jigniri si multe altele din viata reala, am cascat bine ochii in virtual si mi-am dat seama ca nu este de mine. Nu acolo se traieste viata, totul este numai de fatada. Iar cu femeiele nu am treaba atat timp cat nu comenteaza aiurea la adresa mea. Si merg pe ideea ca toti avem probleme cauzate de o relatie trecuta sau de diversi factori. Hai sa nu ma socializam caci undeva acolo in necunoscut se va ivi acel criminal care ne va lua gatul. Sau cel mai bine hai sa fim realisti, moderati si civilizati.

  6. Gabriela Rizea

    Din păcate, violența domestică este una dintre realitățile vieții in 2019. Ce putem face în plus este să ne educam copiii corect, să știe cum sa se ferească de astfel de pericole.

Lasă un răspuns