Cum să ne îngrijim pisica (scurt ghid pentru a avea o mâță fericită și devreme acasă)

În primul rând, pentru a avea o mâță fericită trebuie să fii tu fericit că ai o mâță ca ea sau el. Să fiți compatibili în iubire, pe scurt. Mâța să își dorească un stăpân și o casă, iar tu să accepți că mâța asta face parte din familie. Nu altă mâță, mai de rasă, mai mare sau mai mică, ci exact mâța pe care o ai în prezent.

După ce această condiție este împlinită, poți trece la pasul următor: cum să-ți faci pisica fericită și sănătoasă. Ei bine, este de preferat să alegi o pisică vivace, energică, afectuoasă și vocală la nevoie, care știe să-și  comunice nevoile. Dacă o pisică e prea liniștită, ar putea însemna că este bolnăvioară. Dacă mâța este prea libertină și fuge des de acasă, atunci e clar, nu aveți prea mult timp împreună.

operatie sterilizare pisica femela

După ce am stabilit că trebuie să vă iubiți și să vă înțelegeți, să trecem în revistă principalele condiții de creștere și îngrijire a unei pisicuțe de familie:

  1. pisicile care nu sunt de rasă cu pedigree trebuie musai sterilizate. Dacă ați sterilizat motănica sau motănelul, o scăpați de sarcini nedorite, de gestație, alăptare, de perioada insuportabilă a căldurilor. Însă sterilizarea necesită hrană pentru pisici sterilizate din două motive: menținerea unei greutăți optime și prevenirea bolilor renale. Pisicile sterilizate au tendința de a se îngrășa și de a suferi de boli de rinichi, așa că trebuie să le oferim hrană specială, mai ales uscată, dar și umedă.
  2. litierele acoperite sunt un necesar pentru pisicile care locuiesc alături de stăpânul lor, în interiorul locuinței. Ele păstrează mirosurile neplăcute în interiorul litierei, și în plus pisica nu mai poate scoate nisipul din litieră. Va fi mai curat și mai sigur atât pentru stăpân, cât și pentru pisicuță.
  3. zgarda, lesa sau hamul pentru pisici sunt un must pentru orice mâță de apartament care iese și afară. Deși pisica cu clopoțel nu prinde șoareci, este mult mai ușor de localizat dacă poartă clopoțel. În plus, și pisica se poate obișnui cu ieșitul afară în lesă sau ham, dar avantajul unui ham este că, spre deosebire de lesă, nu poate fi scos de pe cap atât de ușor. În plus, o zgardă frumoasă este un fel de angajament al stăpânului în fața lumii care spune așa: aceasta e pisica mea și mă mândresc și investesc în ea!
  4. Deparazitarea internă și externă este indispensabilă atunci când îți iubești pisicuța și ești conștient că este un animal care trebuie protejat de purici, căpușe și alți paraziți. Deparazitarea trebuie făcută periodic, de preferat sub observația medicului veterinar. Dozajul nepotrivit al soluției antiparazitare poate îmbolnăvi sau chiar ucide mâța, așa că cel mai bine este să alegem soluția potrivită cu sprijinul specialistului.

Știm cât este de minunat să ai o mâță isteață, iubitoare, nebunatică și sănătoasă alături. Altfel, nu le-am mai fi avut. Iar cu puțină grijă, putem face ca relația noastră cu pisica să fie una benefică de ambele părți.

Lasă un răspuns