Credeam ca m-am regasit si mi-era bine

Cand ma gandesc la mine, ma vad culcata in patul din dormitorul meu (am avut dormitor personal, platit scump cu disparitia a doi membri de familie) si citind o carte. Sau savurand o zi calma, senina, fara pic de vant. Atat este suficient pentru ca eu sa ma simt acasa.

Habar nu am de ce s-au terminat zilele acelea senine. Ba, mint, vorba mamei. Mereu aparea ceva mai bun decat ce aveam, cum ar fi mai multi bani, sau o scoala la care trebuia sa merg, o scanteie de nebunie care ma ducea departe ori promisiunea unui maine mai interesant decat banala liniste a zilei de azi. La orizont, tentatiile vietii ma ademeneau precum un miraj sau o scanteie de miracol. Iar eu le urmam, pentru ca le credeam si credeam in destinul meu.

Acum, cand imi vine sa spun mereu cunoscutilor ce tineri eram, ce bine ne era impreuna, cat de multe credeam ca ne sunt date pentru totdeauna, cel mai mult imi lipseste linistea de acasa. Acea liniste banala, pe care am simtit-o in patul meu dublu cu arcuri batranesti, intr-o zi in care nu era nici prea cald, nici prea frig, iar soarele imprastia o lumina blanda. Acela a fost momentul pe care il asociez cu mine insami, cu Eu-l meu personal.

Mi–am tradat linistea interioara pentru ca asa a fost sa fie, sa-mi vad limitele, greselile si cat de fals suna realitatea imbracata in minciuna. Nu stiu cum, nu stiu de ce, sufletul mi-a ramas acolo, ca un semn pe viata pe care il port pe sub piele, nevazut, dar simtit prin amintire. Cand cred ca sunt pe val, pe cea mai inalta culme a vietii mele, se intampla mereu ceva si simt din nou semnul, semnul ca trebuie sa ma intorc acasa. Si astfel, ratacesc circular, imbatranesc fara sa ma indepartez prea mult de Eu-l copilariei mele, imatura, dornica de alinare si senina, uneori atat de senina.

5 răspunsuri la „Credeam ca m-am regasit si mi-era bine”

  1. Angela Călătorește

    Mereu apar momente când nimic nu e așa cum trebuie, când căutăm ceva, altceva, când vrem ceva diferit. Ne căutăm pe noi și nu ne găsim. Starea de bine pornește de la noi înșine și trebuie să învățăm unde s-o găsim.

  2. Doris

    eu simt că am „îmbătrânit”. Nu îmi doresc să cutreier lumea, ci doar să mă trezesc la mine acasă, lângă soțul meu, să lenevim până la ora 10, să mă bucur de liniște și de aer curat.

Lasă un răspuns