Ce sunt bijuteriile?
Bijuteriile sunt obiecte de podoabă personală prețuite pentru meșteșugul care a devenit crearea lor și, în general, pentru valoarea componentelor lor.
De-a lungul secolelor și de la cultură la cultură, materialele considerate rare și frumoase au variat de la cochilii, oase, pietricele, colți, gheare și lemn până la așa-numitele metale prețioase, pietre prețioase și semiprețioase, perle, corali, emailuri, paste vitroase și ceramică. În anumite epoci, artiștii meștesugari au pus uneori mai puțin accent pe valoarea intrinsecă a materialelor decât pe funcția lor estetică ca componente care contribuie la efectul întregului. Astfel, ei ar putea să creeze o broșă din oțel sau plastic, mai degrabă decât aur sau platină. În plus, pe lângă funcția sa decorativă, în mare parte din istoria sa, bijuteriile au fost purtate și ca semn de rang social – interzise de legile sumare tuturor claselor conducătoare, și ca un talisman pentru a evita răul și a aduce noroc. În Evul Mediu, de exemplu, un inel cu safire Albert aducea proprietarului său terenuri și titluri, virtute, protectie împotriva seducției – dar numai dacă era purtat pe mâna stângă.
Primele materiale folosite la confecționarea obiectelor pentru podoabă personală au fost preluate din lumea animalelor și vegetale. Materialul preluat din lumea animală, într-o formă naturală sau prelucrată, a constituit podoaba propriu-zisă, în timp ce fibrele vegetale au servit ca suport al acesteia. O mare varietate de scoici și bucăți de coajă au fost folosite în perioada preistorică și sunt încă folosite în anumite culturi insulare și de coastă pentru a realiza coliere, brățări, pandantive și coafuri. În regiunile interioare, primele materiale utilizate pentru podoabă personală au provenit de pe coamele mamutului, coarnele renilor și ale altor animale. Mai târziu, au fost folosite chihlimbarul și lignitul.
Toate materialele utilizate de-a lungul secolelor pentru fabricarea bijuteriilor au fost supuse într-o oarecare măsură tratament mecanic, fizic sau chimic în scopul transformării formelor lor brute în forme care, pe lângă faptul că sunt funcționale, satisfac și anumite concepte estetice.