Întreținerea corectă a aparatului de aer condiționat

Pentru o durată cât mai mare de viață, un aparat de aer condiționat LG trebuie întreținut periodic, și mai ales în mod corect. Pentru a nu risca să defectăm unitatea, este nevoie să apelezi la operațiuni de întreținere efectuate de personal tehnic specializat. Chiar dacă la prima vedere nu pare nimic complicat, și chiar te gândești să faci singur aceste operațiuni, mai bine renunță la acest gând. Din neștiință riști să defectezi aparatul, iar pentru întreţinere, cheltuielile sunt sensibil mai mici decât pentru repararea sau înlocuirea completă a unui echipament distrus din cauza unei exploatări neglijente.

Controlul filtrelor

Măcar de două ori pe an se recomandă să se facă un control al filtrelor aparatului, operațiune urmată de cea de curățare a lor. Personalul de specialitate va fi atent la toate neregulile, și de aceea va ști și cum să le repare cât mai bine și mai eficient.

Verificări la unitatea exterioară

În cazul lucrărilor de întreținere a aparatului de aer condiționat, se va verifica reumplerea circuitului cu freon, dacă presiunile se abat de la normal, cât de eficiente sunt siguranţele de protecţie, care este valoarea tensiunii de alimentare, puterea absorbită, starea strângerilor racordurilor electrice şi frigorifice, starea contactoarelor compresorului. În plus, se mai are în vedere verificarea presiunilor de funcţionare, subrăcirea şi supraîncălzirea, eficacitatea rezistenţelor compresorului, starea de curăţenie a aripioarelor condensatorului, a palelor ventilatorului şi a tăviţei de recuperare a condensatului.

Întreținerea sezonieră

În cartea tehnică a aparatului de aer condiționat sunt trecute unele indicații privind întreținerea sezonieră, și care trebuie efectuată în mod obligatoriu de personalul de specialitate.

Chiar dacă ai ales un aparat de aer condiționat bun, montarea lui a fost efectuată respectându-se cerințele producătorului, nu trebuie să ”uiți” de întreținerea lui, pentru că doar așa acesta va funcționa la capacitate maximă.

Lasă un răspuns