Tio.ro, locul unde ceasurile trec testul timpului

Tic tac, timpul este universal, dar nu trece la fel pentru toată lumea. Unii avem simțul timpului în ADN, dar majoritatea suntem ușor distrași de diverse activități și uităm. Mai întâi uităm cât e ceasul și întârziem la o întâlnire importantă, apoi uităm data și să spunem la mulți ani unei persoane dragi, iar la final uităm că a trecut atât de mult timp încât s-a schimbat și numărul secolului. Iar noi nu am reușit să atingem obiectivele de o viață.

Eu una aleg să trăiesc în prezent pe cât rezist evenimentelor de azi și influențelor din trecut, iar pentru asta am prieteni de nădejde la Tio.ro. Am văzut multe magazine de ceasuri, atât la fața locului cât și online, dar mi-e greu să aleg un ceas anume dacă am în față doar o colecție de bijuterii deosebite prin aspect, marcă și preț. Ceasurile marca Tio sunt ceasuri cu design impresionant, care au funcții și mai impresionante, pentru ca tu să treci cu brio testul timpului.

Acum am un ceas simplu, însă timpul trece în defavoarea mea și am nevoie de un upgrade. Un ceas cu alarmă mi-ar prinde foarte bine, pentru că am deadline-uri pe care nu am voie să le ratez. Timpul îmi este din ce în ce mai limitat. 2 minute pentru a-mi peria dinții, 10 minute pentru masă și igienă dentară, 5 minute pentru un duș. Iar acest ceas bărbătesc militar, cu dublu afișaj, cronometru, calendar și alarmă, mă ajută să mă încadrez în timp. Dacă ai în viața ta un bărbat care ar iubi un astfel de ceas și are nevoie de un ceas cu funcții superioare, oferă-i acest ceas marca Tio.

Toate caracteristicile acestui ceas sunt disponibile pe pagina site-ului Tio.ro (accesează linkul de mai sus).

Ceas TIO militar

La fel de mult însă mă atrage un alt model de ceas de mână bărbătesc Tio. Pe lângă indicarea orei, minutului și secundei, acest ceas indică fazele lunii. Designul său este, din acest motiv, unul foarte original, chiar impresionant și, pe lângă cureaua de piele, reprezintă un cadou pentru un bărbat care merită atenția ta.

Toate caracteristicile acestui ceas sunt disponibile pe pagina site-ului Tio.ro (accesează linkul de mai sus).

Mie spre exemplu îmi este utilă funcția fazele lunii pentru că mi-ar plăcea să încep să fac observații astronomice cu telescopul meu de amator. Însă există profesii influențate de fazele lunii, cum ar fi marinăria, practicată îndeosebi de bărbați. Fazele lunii influențează mareele, așa că ceasul este util și unui bărbat iubitor de fotografie sau unui bărbat pasionat de natură și tehnici de supraviețuire.

Mi se pare că piața de ceasuri este suprasaturată de modele extravagante și scumpe, care în afară de design nu oferă funcții utile purtătorilor. Mă bucur că am aflat de ceasurile Tio, care nu trec doar testul timpului, ci și testul buzunarului. Pentru a avea un ceas Tio sau pentru a-l oferi cadou cuiva drag, nu trebuie să scoți din buzunar o sumă foarte mare. Prețul ceasurilor Tio, fie ele bărbătești, de damă sau pentru copii, sunt la fel ca timpul în sine, adică accesibil tuturor.

Însă nu te gândi că prețul accesibil este o scuză pentru un produs de slabă calitate. Ceasurile Tio sunt apreciate de cumpărători cu nota maximă pe Emag, iar asta înseamnă foarte mult pe o piață foarte competitivă așa cum este cea a ceasurilor.

Eu abia aștept să am un ceas Tio. Tu ce mai aștepți? Timpul nu stă pe loc.

Lasă un răspuns