certificatenergetic24h.eu

Facturile la căldură îți îngheață sufletul? Ei bine, am o soluție pentru tine

certificatenergetic24h.euÎntr-o noapte foarte rece, friguroasă, până și casele își doresc să aibă propriile lor case pentru a intra înăuntrul lor și a se încălzi.
Mehmet Murat Iidan; sursă: citatepedia.ro

 

Este deja mijlocul toamnei, precum bine știți. Nu știu alții cum sunt, dar eu, când simt mirosul iernii, mă gândesc la facturile la căldură. Pozele cu case acoperite de zăpadă, copii la săniuș, ramuri grele de atâta zăpadă nu prea mă mai încălzesc. Romantismul iernii mă lasă rece de când prețul gigacaloriei îmi arde buzunarele.

Nimic nu arde asemeni gerului/frigului.”
George R. R. Martin; sursă: diane.ro

Ba arde, și încă cum! Pentru o locuință cu suprafață redusă, factura mă arde cu vreo 200 de lei lunar. Cu cât crește suprafața locuinței, cu atât crește și clocotul pe care îl simt locatarii când plătesc factura la căldură. Ferice de cei care au case cu certificat energetic clasa A, căci aceia se vor bucura de romantismul iernii albe și vor fi scutiți de reumatism.

Dacă mi-aș fi făcut la timp un audit energetic, m-aș fi numărat și eu printre cei care se bucură de venirea anotimpului rece. Nu trebuie să fii Superman CA SĂ ai termoviziune, trebuie doar să apelezi la specialiști în confort termic care să-ți spună ce trebuie să faci ca să îmbunătățești performanța energetică a locuinței. Performanța energetică depinde de modul în care a fost construită locuința, dar și de instalațiile acesteia. În urma auditului energetic realizat de un auditor energetic clasa I, vi se propun variante de modernizare, astfel încât să nu vă înghețe sufletul când, de sub cele două plăpumi așezate una peste cealaltă, veți citi din Mark Twain:

Frigul! Dacă termometrul ar fi fost cu 2-3 centimentri mai lung am fi înghețat de moarte.”
Mark Twain; sursă: citatepedia.ro

Și pentru că am spart deja gheața privind plata facturilor, certificatul energetic și auditul energetic, lăsați-mă să văcertificatenergetic24h.eu sugerez la cine anume să apelați ca să nu tremurați de frig și iarna aceasta, cu toate că plătiți facturi imense: la Enermed Impex SRL, care oferă servicii profesioniste la cel mai cool preț în România. Îi găsiți pe site-ul www.certificatenergetic24h.eu. Dacă aveți nevoie de un cerficat energetic ieftin sau vreți să vedeți termografia locuinței, apelați la ei. Un certificat energetic este eliberat în maxim 24 de ore, fără rabat de la calitate.

Odată realizat auditul energetic pentru locuință, e timpul să trecem la treabă. Apelăm la metode clasice (cazane moderne sau sistem de încălzire clasic) sau la surse regenerabile de energie (panouri fotovoltaice, panouri termice solare, pompă de căldură, centrale cu biomasă, sisteme de cogenerare). Ideal este să avem o locuință cu zero consum de energie, dacă sistemul fotovoltaic produce exact cât consumă casa. Dincolo de acest ideal există casele pozitive, la care producția de electricitate depășește consumul.

Drumul de la o casă cu facturi la căldură care-ți îngheață contul în bancă la o locuință pozitivă este ușor de făcut dacă apelezi la specialiști cu experiență ca cei de la Enermed Impex SRL. Imaginează-ți următorul scenariu: afară-i frig de îngheață pietrele, iar tu te plângi că înăuntru e atât de cald, încât te simți iarna la fel ca vara, în ciuda proverbului. Și toate acestea la un preț dezghețat, apropiat de zero.

„Era atât de frig încât aproape că m-am căsătorit.”
Shelly Winters; sursă: citatepedia.ro

În trecutul nu foarte îndepărtat, oamenii locuiau împreună pentru a se ajuta reciproc, pentru a-și crește copiii și pentru a-și ține de cald iarna. Modernizarea termică a locuinței poate schimba complet modul de viață actual al oamenilor. Folosind surse de energie regenerabilă, protejăm pădurile și calitatea aerului inspirat. Iar toate acestea pot începe cu un audit energetic efectuat la timp, cu responsabilitate.

Cum, nu vom mai plăti facturi la căldură dacă alegem surse de energie regenerabilă? Asta o să se întâmple „when hell freezes over”, vorba englezului (când o îngheța iadul, pe românește), ați spune. Adică niciodată, pentru că Iadul este prea fierbinte și nu poate îngheța. Și știți de ce e Iadul atât de fierbinte, încât e o tortură să respiri acolo? Pentru că se folosește smoală, care este o sursă poluantă de încălzire, asemenea cărbunelui sau lemnelor de foc. Cine se încălzește de la soare, nu va mai trece prin Iadul facturilor imense pentru căldură, asta cred eu.

Bineînțeles, soluția încălzirii cu panouri fotovoltaice nu este potrivită la Polul Nord, unde soarele strălucește doar 6 luni pe an. Însă aici, la paralela 45, avem o multitudine de surse de încălzire alternativă, folosind puterea soarelui sau a vântului. Drumul către facturi apropiate de zero începe cu solicitarea unui audit energetic onest și profesionist de la Enermed Impex SRL.

“În Barrow climatul este arctic. Temperaturile încep de la frig ca naiba și se termină cu am înghețat ca dracu’.”
Steve Niles, 30 Days of Night; sursă: goodreads.com

Articol scris pentru SuperBlog 2018. Sponsor: Enermed Impex SRL

Un răspuns la „Facturile la căldură îți îngheață sufletul? Ei bine, am o soluție pentru tine”

Lasă un răspuns