Close

De ce cumpără medicii halate zâmbitoare de la eHalate.ro?

Anii ’90 și un halat de postav alb care nu știa să zâmbească

 

Acoperită de un halat de postav alb, gros, cu mâinile învinețite de frig, având ca pacient un copil de 10 ani alb de frică, doamna stomatolog privește atent cariile mele precoce. Începe să foreze, din ce în ce mai adânc, până la limita durerii suportabile. Apoi cioplește în dinții mei asemenea unui sculptor în piatră. Cu capul înclinat pe spate, privesc posacă halatul alb de postav și, deși plec cu dinții plombați, nu-mi vine deloc să zâmbesc. Nici nu concep să plec de la medic zâmbind!

Anii 2000 și un costum verde care-mi zâmbește pe culoarea lui

 

O măsea rebelă se revoltă în stilul ei specific, trezindu-mă noaptea cu dureri și umflându-se ca broasca din poveste. Mă duc urgent la medicul dentist, cu amintirea halatului alb de postav încă vie, așteptându-mă la tot ce e mai rău. În schimb, o domnișoară stomatolog relaxată, veselă, îmbrăcată într-un costum medical verde, îmi caligrafiază pe loc o plombă definitivă. De atunci cred că verdele este o culoare tonifiantă, optimistă și aducătoare de vești bune, care a făcut intervenția mai ușor de acceptat.

Te-ai întrebat vreodată cum zâmbesc culorile?

 

culori zambitoare
Sursă foto: pixabay.com

De atunci, prefer personalul medical care poartă halate medicale în culori vesele, relaxante. Cred că fiecare culoare are zâmbetul ei. Albul are pentru mine un zâmbet profesional, care impune distanță dar oferă prestanță. Verdele îmi zâmbește prietenos și-mi transmite că totul va fi OK. Culoarea albastru își alungește buzele la fel cum bisturiul își croiește drum în țesut, decisiv și vindecător.

Culorile calde, precum galben sau roz, îmi transmit căldură și apropiere. Un costum medical negru îmi zâmbește încrezător, sugerându-mi seriozitate și dedicare. Dacă pe timpul copilăriei mele stomatologii ar fi purtat bluze medicale cu imprimeuri, dedicate copiilor, aș zâmbit mai des eu însămi.

Se spune că haina nu-l face pe om să fie Om. Nici halatul sau costumul medical nu te fac Doctor, dar zâmbesc pacientului în felul lor unic, mai cald decât halate albe de postav din perioada ceaușistă. Tratamentele folosite în medicina tradițională au evoluat, devenind mai sensibile la ceea ce simt pacienții. În același timp, și condițiile de muncă ale medicilor au evoluat. Dacă pe vremea halatelor de postav alb frigul era omniprezent, în zilele de azi oricine poate purta echipament medical subțire.

Halatele albe sau albastre, groase, aspre, odinioară un must-have pentru medici și asistente, stau agățate în cuier acum. Motivul este că iarna este cald nu doar în cabinetele private, ci și în spitalele de stat.

Albul, culoarea costumului medical tradițional și a zâmbetului sănătos

 

În şcolile medicale şi veterinare din SUA, toți studenţii trec prin „Ceremonia Halatului Alb”. Aceasta presupune îmbrăcarea halatului alb în cadrul unei festivități dedicate evenimentului. Ceremonia marchează tranziţia studentului de la ştiinţa sănătăţii preclinice, la cea clinică, în care lucrează cu pacienții. În România, această ceremonie este deja o tradiție, chiar dacă unii medici preferă apoi echipamente de alte culori. În funcție de secția pe care lucrează, personalul medical are posibilitatea de a opta între diverse modele de costume medicale, halate, fuste medicale, saboți și bluze imprimate.

Chirurgii, spre exemplu, evită culoarea alb. În timp operațiilor, aceștia se concentrează pe culoarea roșu, culoarea sângelui uman. Când s-a demonstrat că albul echipamentului colegilor orbea chirurgii, personalul medical din sălile de operații a început să poarte doar verde și albastru, culorile opuse roșului în spectrul luminii vizibile.

 

ehalate.ro

E-halate.ro, magazin online de costume medicale și echipamente de lucru

 

Un costum medical spune multe despre cel care îl poartă. Foarte important este ca acel costum să fie curat și îngrijit. Doar așa știu că omul care mă tratează are timp să-și îngrijească echipamentul și că este îndemânatic și atent. Abundența de culori și imprimeuri din spitalele și cabinetele medicale înveselește atmosfera austeră a spitalelor. Echipamentele de pe eHalate.ro au o croială și o textură specifice și nu pot fi confundate cu alte echipamente de lucru sau cu haine uzuale.

ehalate.ro

Dintre toate costumele medicale, cele mai simpatice sunt dedicate veterinarilor și pediatriei

 

Halatele și costumele pentru personal medical nu se limitează la medicina umană. Personalul care lucrează în medicina veterinară și HO RE CA pot aduce un zâmbet pe buzele pacienților sau clienților purtând costume zâmbitoare. Cele mai vesele echipamente medicale sunt cele purtate de veterinari și pediatri, cu imprimeuri multicolore cu pisici, ursuleți, elefanți și alte animăluțe drăgălașe:

Atât medicina umană, cât și cea veterinară sunt dedicate stării de bine a organismului, fie el uman sau animal. Primul aspect observat de pacienți este costumul medical. Zâmbetul implicit al costumului, completat de prezența unui om dedicat medicinei, aduce o stare de bine pacienților mici și mari.

Acesta este motivul pentru care personalul medical alege eHalate.ro. Diversitatea costumelor, sarafanelor, bluzelor medicale cu sau fără imprimeuri, halatele Polar care înving orice rămășiță de frig recomandă eHalate.ro tuturor cadrelor medicale, indiferent de domeniu și specializare.

Echipamentele medicale de pe eHalate.ro au o caracteristică unică în România: pe lângă calitatea foarte bună, ținutele lor știu să zâmbească! 

 

Articol scris pentru SuperBlog 2018. Sponsor: eHalate.ro

1 thought on “De ce cumpără medicii halate zâmbitoare de la eHalate.ro?

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: